În Esperanto, principala regulă pentru structura propoziției este inteligibilitatea. Se pun cuvintele într-o astfel de ordine, încât sensul este clar. Terminațiile diferite, în special N, permit o mare libertate, dar libertatea nu este absolută.

Multe adverbe elementare ar trebui să stea, de obicei pentru claritate, în fața a ceea ce se referă , de exemplu ankaŭ, eĉ, tre . De asemenea, ne ar trebui să stea în fața celui care o neagă.

O prepoziție stă mereu in față celui al cărui rol îl indică.

O conjuncție stă in fața a ceea leagă ea cu ceva.

Ajn ar sta direct în spatele cuvântului din tabel, pe care trebuie să-l înfluențeze.

Ordinea elementelor în propoziție

Ordinea de bază a elementelor părților de propoziție urmează acest model:

Subiect — Predicat — Complement direct — alte părți de propoziție

Dacă se alege o altă ordine de cuvinte, nu se schimbă sensul/semnificația de bază, ci se evidențiază numai aspecte diferite. Cu toate acestea, în predicativ, nu se poate schimba complet ordinea propoziției, deoarece predicativul nu are de obicei niciun rol. Există o diferență între leono estas besto (un leu este un animal, adevăr) și besto estas leono (un animal este un leu, neadevăr, pentru că există și alte animale). Într-o propozițieprecum/ca lernanto fariĝis instruisto (un elev a devenit profesor), ordinea este foarte importantă pentru că instruisto fariĝis lernanto (un profesor a devenit elev) este o problemă/chestiune foarte diferită. În uzul lingvistic/limbajul obișnuit, contextul în majoritatea propozițiilor cu predicativ nu lasă loc nicunei neînțelegeri, chiar dacă se folosește o structură de propoziții neobișnuită. Dar o propoziție ca instruisto lernanto fariĝas este greu de înțeles și, prin urmare, este de evitat/ar trebui evitată

Antepoziție (plasare a ceva in fața a altceva)

O parte a propoziției care nu apare, de obicei, prima în propoziție poate fi accentuată prin faptul că e pusă exact în această poziție inițială:

O parte a propoziție al cărei cuvânt principal este un cuvânt KI este, în mod normal/de obicei, la începutul propoziției principale sau propoziției subordonate. Această poziție nu înseamnă o evidențiere specială pentru cuvintele KI. Cu toate acestea, înainte de cuvântul KI poate exista o prepoziție care indică rolul acesteia de propoziție:

În principiu, și alte cuvinte care interacționează cu cuvântul KI pot fi în fața lui, dar, în general, există o tendință de a nu pune decât o prepoziție înaintea cuvântului KI:

Conjuncțiile kaj, aŭ și sed pot apărea fără probleme înaintea unui cuvânt KI, deoarece astfel de cuvinte elementare nu aparțin, în realitate, propoziției următoare, ci o leagă numai la propoziția anterioară: Dum la trarigardado mi trovis diversajn esprimojn, kiuj siatempe ŝajnis al mi bonaj, sed kiuj nun al mi ne plaĉas kaj kiujn mi volonte ŝanĝus.

Uneori se poate pune o parte a propoziției care aparține într-adevăr propoziției subordonate, la începutul întregii propoziții. Acest lucru provoacă evidențiere puternică datorită caracterului neobișnuit al ordinii propoziției:

Adesea, poate apărea o confuzie cu privire la care parte a propoziției aparțin într-adevăr cuvintele precedente. Ar putea părea că aparțin verbului propoziției principale , deoarece sunt mai aproape de el. Dacă partea de propoziție care trebuie subliniată funcționează/are rol de/ ca subiect în propoziția sa subordonată, ea nu trebuie în nici un caz să fie îndepărtată, pentru că subiectul trebuie să rămână cu predicatul lui. Este complet exclusă: Această muncă/lucrare este greu de gândit. Trebuie să se spună: Cred că această lucrare este dificilă.

Ocazional, dacă conținutul permite, se poate accentua/sublinia o parte a propoziției din propoziția secundară/subordonată utilizând chiar o indicare/specificare pri. Acea parte a propoziției care trebuie subliniată își lasă poziția în subordonată sub forma unui pronume sau cuvânt de tabel, iar la începutul propoziției este introdusă sub forma unei specificări/declarații pri. Faptul accentuat/subliniat apare de două ori, o dată ca o declarație pri în propoziția principală și o dată sub forma unui pronume în adevăratul său rol de propoziție în p subordonată/secundară:

Ocazional, dacă trebuie să fie pus un cuvânt KI la începutul propoziției, dar cuvântul KI aparține fidel înțelesului propoziției subordonate, rezultatul poate fi foarte greu de înțeles. Din fericire, astfel de probleme apar foarte rar în practică:

Să se evite cu totul propoziții de acet tip în cazul în care propoziție secundară/subordonată însăși este o întrebare, deoarece o astfel de construcție devine prea complicată: Ŝi demandis, ĉu mi ŝatas muzikon. →Kion ŝi demandis, ĉu mi ŝatas? Trebuie să spunem Kion ŝi demandis? (Ce a întrebat/cerut ea?), deși aceasta este mai puțin exactă sau să se folosească soluția pri, așa cum este descris mai jos.

Aceeași problemă există și cu cuvintele relative KI (adică cu cele care servesc ca pronume relative, nu ca cuvinte de întrebare). Chiar și astfel de cuvinte KI se adăugă la începutul clauzei subordonate. Dacă cuvântul relativ KI aparține într-adevăr propoziției subordonate a subordonatei, pot apărea/genera confuzii:

Aesea/frecvent/ se poate ieși punând, de asemenea, în față un complement introdus pri. Lucrul KI este lăsat în poziția sa sub forma unui pronume și se utilizează o specificare pri ca expresie de interogare sau conjuncție subordonată:

Dacă respondentul acționează ca subiect, nu se poate elimina propoziția subordonată. Subiectul verbului trebuie să rămână în propoziție: Karlo diris, ke lia frato edziĝis. → Kiu Karlo diris, ke edziĝis? Diris pare să aibă două subiecte, în timp ce edziĝis nu pare să aibă una. Utilizați soluția cu pri: Pri kiu Karlo diris, ke li edziĝis?